În primul rând, din cauza reclamei exagerate făcută pe posturile TV, la Colibita e aproape improsibil să găsești cazare cu câteva luni înainte. Și când vorbesc de cazare, mă refer la singurele 2 hoteluri care îți permit să iei contact cu apa lacului : Fisherman’s Resort și Roser House. Oricum, în ambele cazuri, prețurile de cazare sunt năucitoare.
Dacă stai o zi sau două, e ok. Nu văd utilitatea de a stă mai mult în această locație. Să va povestesc de ce: apa lacului e rece, pentru că e o zonă montană, deci să faci baie în lac nu e chiar fun. Ce ai mai putea face? Plimbare pe lac cu hidrobicicletă, dar de câte ori să faci asta? Te plictisești.
La Roser House nu există piscine, iar cea de la Fisherman;s Resort este pentru copii, ceva de genul 5 pe 5 metri și nu foarte adâncă. Extra puncte pentru Fisherman’s Resort, care are un ponton cu un fel de piscină în mijloc, pentru adulți, dar tot ceva de genul 5 pe 5 metri. Că să egaleze oarecum scorul, Roser House are un teren de tenis acoperit.
Altfel, poți stă pe un șezlong la soare, sau să te plimbi în jurul lacului, pe o șosea cu cratere, din loc în loc și să faci poze. Vedeți câteva mai reușite pe aici, de la apusul soarelui. Cam atât. Asta pentru că toți cei care au teren în jurul lacului l-au îngrădit și așteaptă să vina cineva să îl cumpere la suprapreț, adică să le pice bani din cer și nu lasă acces liber la lac.
Nimeni nu încerca să facă teren de camping la prețuri rezonabile, sau să amenajeze o mică plajă cu nisip pe malul lacului. Sunt câteva locuri în care se construiește ceva, dar mai durează cel puțin încă 1 an să se termine construcțiile și m-aș miră să ajungă cineva măcar la nivelul celor de la Fisherman’s Resort.
La final ajung și la problema accesului, pentru că există doar 2 drumuri de acces la mica stațiune, unul care încă se asfaltează, deși trebuia terminat deja, până acum și drumul vechi, ce pornește din Prundu Bârgăului și care e plin de cratere.
Leave a Reply